Pe prof. T. Bordeianu l-am cunoscut în împrejurări speciale, în anul 1967, la terminarea studiilor la Facultatea de Horticultură din București. Era început de toamnă, pe la mijlocul lunii septembrie, când se făcea repartizarea în producție a absolvenților din toată țara, în număr de aproape 500, centralizat, în ordinea mediei obținute în cei cinci ani de studiu. Atunci era obiceiul ca cei care doreau să-și cunoască viitorii colaboratori să participe, alături de comisia de repartiție, la preluarea „bobocilor”.

Așa s-a întâmplat și cu cei care au optat pentru cercetare în pomicultură, printre care, din fericire, și eu. Trebuie să amintesc faptul că în acel an, iată au trecut 50, s-au înființat prin decizie guvernamentală cele cinci noi institute de cercetare în horticultură, desprinse din ICHV. Ce coincidență!

Așadar, în ordinea mediilor, am intrat la comisie al 28-lea și, fiind pus să aleg locul de muncă pentru următorii 42 de ani (cine credea atunci că asta-mi va fi soarta?), am optat pentru Institutul de Cercetare în Pomicultură Pitești, care urma să-și înceapă activitatea oficial la 1 octombrie 1967. Cu această ocazie l-am întâlnit pe acad. T. Bordeianu, numit director al institutului, sosit la comisie pentru a-și cunoaște colaboratorii. Am fost trei care au solicitat cele trei locuri: eu, Cotorobai Marcel și N. Bălășcuță. Dintre noi, doar eu eram piteștean și aveam avantajul de a mă întoarce acasă, alături de familie.

Prof. T. Bordeianu ne-a privit cu încredere și, în urma unei scurte discuții, ne-a invitat a doua zi la biroul său de la Băneasa, la ora 7. În ziua următoare, dis-de-dimineață — după aceea am aflat că profesorul era matinal, dar și punctual — am fost primiți în biroul său. Ne-a pus fiecăruia întrebări de rutină în asemenea situații: de ce am ales pomicultura, de ce cercetarea, ce personalități cunoaștem, în ce domeniu al pomiculturii ne-ar plăcea să lucrăm. Ne-a încurajat spunând că, dacă vom fi serioși și ne vom ține de treabă, vom avea și satisfacții profesionale. Întrevederea a durat circa o jumătate de oră.

Desigur, în acele momente nu știam prea bine ce înseamnă cercetarea în pomicultură, decât din manuale, iar înființarea unui institut care s-o ia de la zero, cu atât mai puțin. La sfârșitul discuției ne-a îndrumat către Stațiunea viticolă Ștefănești, Argeș, unde urma să ne prezentăm la data de 1 octombrie 1967, directorului științific al institutului, dr. C. Ioniță.

Ne-am prezentat la Ștefănești și, de acolo, am plecat pentru trei luni, în practică și la studiu, la Stațiunea pomicolă Bistrița-Năsăud, al cărei director era dr. I. Modoran. Am revenit la Pitești în februarie 1968, când institutul a preluat la Argeșelu, comuna Mărăcineni, un sediu provizoriu până la ridicarea celui nou (actual), inaugurat în 1971. Acolo l-am întâlnit pe acad. Bordeianu, directorul unității, în numeroase ocazii: la sesiunea de referate din 1968, apoi la unele consilii științifice ori, pur și simplu, pe culoarele — cam înguste — ale clădirii în care ne-am desfășurat activitatea la început.

Am avut șansa, alături de alți colegi, să lucrez la sortarea fișelor pentru Bibliografia română din pomicultură (Partea I și a II-a, 1970), lucrare pe care prof. Bordeianu a definitivat-o și a lăsat-o ca instrument documentar de mare valoare. Peste ani, în 2014, am reluat acțiunea aproape de unul singur și am adunat peste 6.880 de lucrări din perioada 1969–2012, continuând opera academicianului, editând un nou volum al Bibliografiei (Partea a III-a), aflat pe site-ul braniste.ro, la îndemâna specialiștilor. De asemenea, sub coordonarea prof. N. Ștefan, împreună cu numeroși amelioratori de soiuri de pomi, s-a redactat volumul IX al Pomologiei României (2010).

În toamna anului 1968 am plecat la armată, fiind despărțit timp de șase luni de treburile institutului. Din câte îmi amintesc, prin martie, beneficiind de o permisie, am hotărât ca în drumul meu de la Constanța spre Pitești să mă opresc la București și să merg la Academie, să aflu noutăți. Chiar la poarta Academiei am aflat de moartea acad. T. Bordeianu, iar sicriul era depus în holul din fața aulei. Am participat, alături de ceilalți reprezentanți ai institutului și ai Academiei, la funeraliile unui om prețuit pentru onestitatea și prestigiul său profesional.

Apoi l-am văzut tot timpul, privindu-ne dintr-o fotografie, ori de câte ori deschideam ușa biroului dr. doc. V. Cociu, mentorul meu în ameliorarea soiurilor, până în anul 2009, la pensionare. Este un moment din viața mea care a intrat în amintirea veșnică.

N. Braniște

Personalitate a pomiculturii românești, acad. Theodor Bordeianu este omagiat la împlinirea a 115 ani de la naștere, în semn de recunoaștere a meritelor sale în dezvoltarea și modernizarea acestui sector important al horticulturii.