Născut la 25 august 1964 în loc. Aleșd, jud. Bihor.
Absolvent Facultatea de Horticultură București (1987); doctor în agronomie cu teza: Cercetări privind fertilizarea în livezi, UȘAMV București (1996). Repartizat inginer stagiar, ferma pomicolă IAS Oradea (1987/88); transferat șef sector chimizare, IAS Curtea de Argeș (1988/89); unde este promovat inginer șef (1990/91). Activitate didactică, începută la Facultatea de Horticultură București, catedra de Pomicultură: asistent (1991/95); șef lucrări (1995-2001); conferențiar (2000/05) și profesor și conducător doctorat (2005). Funcții administrative în universitate: secretar științific Facultatea de Horticultură (2004/08); prorector USAMV București (2009/prezent). A publicat peste 13 cărți academice și peste 260 de lucrări științifice ca prim autor sau autor corespondent. Cităm lucrările: Microînmulțirea plantelor horticole (1999); Înmulțirea plantelor horticole lemnoase (prim autor, 2002); Pomicultura generală (colab., 2004); Ghid pentru pomicultori și Înființarea plantațiilor pomicole (prim autor, 2011). A înregistrat ca prim autor sau coautor a peste 25 de noi soiuri de papaia, kiwi, curmal japonez, smochin, pară, nuc etc. Activitatea i-a fost recompensată prin: Premiul ASAS “Dumitru Ștefănescu” (2010); Medalia de aur la Salonul de Invenții Geneva (2012); Medalia de bronz, Inventica (2010) și Proinvent (2011) și multe altele.
Apartenență asociații profesionale internaționale: Membru corespondent al Academiei Române, Secția de Științe Agricole și Silvice, din 2022; Membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice și Vicepreședinte al Secției de Horticultură; Decorat cu Medalia Yan Zhao și Premiul pentru Experți Străini în 2020; Profesor distins al Colegiului de Horticultură, Universitatea Agricolă Hebei, China; Expert recrutat special în provincia Hebei, în cadrul Planului de 100 de Experți Străini din provincia Hebei, R.P. China, din 2017; Reprezentant al României în Consiliul ISHS (Societatea Internațională de Științe Horticole); Reprezentant al României în Consiliul de Administrație al EUFRIN (Rețeaua Institutelor Europene de Cercetare a Fructelor); 3 ani Președinte al EUFRIN (Rețeaua Institutelor Europene de Cercetare a Fructelor); 3 ani Secretar al EUFRIN (Rețeaua Institutelor Europene de Cercetare a Fructelor); 8 ani Prim-Vicepreședinte al SRH (Societatea Română a Horticultorilor); Actualul Președinte al SRH (Societatea Horticultorilor din România).