Membru fondator și primul președinte al SRH (refondat în 1991).
S-a născut la 2 decembrie 1945, în satul Dedulești, com. Morărești, jud. Argeș. Absolvent al Facultății de Horticultură Iași (1968). Doctor în agronomie, cu teza: Cercetări cu privire la stabilirea direcțiilor de sporire a eficienței economice în producția pomicolă din România, UȘAMV București (1994). Repartizat în jud. Constanța: ing. stagiar, IAS Murfatlar (1968/69); șef fermă, ing. șef și director tehnic IAS Ostrov (1969/79) și director IAS Medgidia (1979/83). Promovat în Ministerul Agriculturii – DGEH, director general Trustul Pomiculturii (1983/85); ministru adjunct și director general DGEH (1985/91); director general, Direcția horticolă – DAS (1992/94). Revine în producție, prin concurs, director general al SC UNISEM SA București (1994/2010), unitate specializată în producerea și comercializarea semințelor de legume, flori, cartof și plante furajere, precum și importuri pentru sectorul horticol, unde pune bazele unui laborator privat de legumicultură (1994).
În paralel, profesor asociat Universitatea Bioterra București (1992/94); conferențiar (1994/98) și profesor titular (1998/2013), disciplina: Tehnologia păstrării produselor horticole și Tehnici de comunicare și negociere. A publicat peste 245 lucrări, din care: 9 cursuri universitare: Tehnici de comunicare și negociere (1993, reed. 1996, 2000, 2002); Tehnologia valorificării produselor agricole, prim autor (2006); 25 cărți și broșuri; Memoratorul hortiviticol (1997) – coordonator și autor, distins cu Premiul AGIR (1997); Producerea legumelor (1998) – coordonator și autor; Horticultura României de-a lungul timpului (5 vol. – autor, 2008), distinsă cu Premiul Teodor Bordeianu al ASAS (2009) și Premiul Gheorghe Ionescu Șișești al Academiei Române (2010); The Romanian Horticulture During the Time, coautor (2010), distinsă cu premiul Dumitru Ștefănescu al ASAS (2011), precum și 56 de lucrări științifice și peste 180 articole, editoriale, recenzii, note, îndeosebi în revista Hortinform (Horti-magazin), în calitate de director fondator (1992). Numeroase participări la Sesiunile științifice ale Facultăților de Horticultură și Institutele de Cercetări de profil, precum și congrese și simpozioane internaționale.
A participat ca membru în 16 proiecte competiționale de cercetare, majoritatea în colaborare cu ICDLF Vidra. În 1994 a pus bazele Laboratorului de cercetări pentru legumicultură și floricultură al SC UNISEM SA, realizând și omologând 25 soiuri astfel: soiul de nalbă Doru, unic autor (2004); Steluța (dovlecel); de Bihor (dovleac comestibil) și Roxana (pepene galben), unic autor (2007); iar împreună cu colaboratorii alte 21 soiuri de legume: 7 în 2007 (2 prim autor); 12 în 2009 (4 prim autor); 2 în 2007 (ambele prim autor). Posesor a 5 brevete de invenții: Mașină de tăiat conturul coroanei pomilor, colectiv (1987); Produs de origine vegetală pentru combaterea dăunătorilor plantelor și de creștere a imunității lor, compoziții care îl conțin și metodă de protecție a plantelor (cu prof. dr. Leonte Mircea, 2001); Ștefania (tomată, 2001), Scânteia 1 (fasole de grădină, 2003); Ialomița 1 (mazăre de grădină, 2003) – toate în colectiv. Membru titular al ASAS (2003) și corespondent (1999). Doctor Honoris Causa UȘAMV Iași (2007) și UȘAMVB Timișoara (2010). Apartenență la organizații științifice. Membru și președinte al Comitetului de inițiativă de refondare a SRH și președinte, ales la prima Adunare Genarală a SRH (16 aprilie 1991), și reconfirmat la Conferința Națională (2008). Membru în Comitetul Executiv al ISHS (1994/2013); vicepreședinte al Secției de Horticultură a ASAS (2006/13); Cetățean de onoare al jud. Argeș (2008). Director fondator al revistei Hortinform (redenumită Hortimagazin) 1991-2013; Membru în Colegiul de redacție al Simpozioanelor Științifice ale Facultăților de Horticultură: Iași (2003); Craiova (2007); Timișoara (2008); Cluj (2008); membru al Comisiei Prezidențiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România (2009/13); diplome aniversare, de onoare și de excelență (37). Prin pregătirea pluridisciplinară și reală vocație de manager este liderul de necontestat al actualei generații de horticultori.