Membru fondator al SHR (1913), refondată în 1991 sub titulatura SRH.
Familia sa, originară din Elveția, sosește în România prin bunicul său Louis Leyvras în 1883 (CV), ca grădinar al Capitalei. Îl urmează tatăl său Faraudo Charles senior, sosit în țară în 1880. Acesta pune bazele unui “stabiliment horticol”, înființând o pepinieră de pomi fructiferi, arbuști, arbori ornamentali și o seră, cu sprijinul lui August Leclerc, în zona cimitirului Bellu. Charles Faraudo (senior) are trei fii: Charles (junior), Arnold și Louis. Școala primară au urmat-o în București la Institutul Schewitz Thierrin.
Charles Faraudo junior și frații săi au făcut studiile la Școala de Horticultură din Chatelaine, din preajma Genevei, de unde familia tatălui său era originară. Pe lângă cele învățate, el a făcut practică la marile pepiniere din Franța și a acumulat o bogată experiență.
Întors în țară, a introdus noi metode de cultură, în toate ramurile horticulturii. La 17 februarie 1913 a fost întemeiată Societatea de Horticultură din România (SHR). Charles Faraudo, a fost ales trezorier (1913), ulterior președinte (1922), în semn de recunoaștere a calităților sale profesionale și de bun organizator. Șirul expozițiilor horticole pe care Charles Faraudo jr. le-a organizat, împreună cu prof. Dumitru Ștefănescu (CV), întors de câțiva ani de la studiile făcute la Versailles, a constituit nu numai splendoarea și mândria Capitalei, dar au adus și un spor de prestigiu pentru breaslă. Oficialitățile s-au sesizat, înființând, în 1923, Casa Grădinilor Publice din Consiliul căreia făcea parte de drept președintele Societății de Horticultură, iar ca delegat al Ministerului de Agricultură a fost numit prof. D. Ștefănescu, care deținea și funcția de Secretar general al aceleiași Societăți de Horticultură. Această măsură a fost un semn că Statul dorea o înnoire a concepției despre horticultură și grădinile publice și dorește ca ele să fie încredințate unor oameni cu vederi largi. Charles Faraudo jr. a organizat echipe de specialiști, instituind cicluri sezonale de popularizare a culturii pomilor roditori și a florilor, urmate obligatoriu de aplicații practice. Din pepiniera sa de la capătul Șoselei Șerban Vodă, a distribuit, fără plată, mii de pomi. În livezile demonstrative înființate de Charles Faraudo jr. la București în 1908 și la Pucioasa, mai târziu, a urmărit studiul soiurilor autohtone și din străinătate, iar colecția sa a fost mult apreciată de autoritățile de resort. Pe lângă soiurile străine potrivite climei noastre, el a răspândit, după o selecție riguroasă, merele Crețești, Domnești și de Voinești, vișinele Mocănești, prunele Vinete și Tuleul gras. La 27 octombrie 1928, Charles Faraudo jr. a prezentat la Paris, la Congresul național de pomologie al Franței, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Societății de Horticultură din această țară, o comunicare despre fructele autohtone și străine cultivate în România, însoțită de probe convingătoare de fructe. Societatea Națională de Horticultură a Franței l-a ales membru de onoare în Comitetul de patronaj al Expoziției Internaționale de Horticultură, Paris (1932). Ca urmare, el a fost ales în Juriul de decernare a premiilor pentru cele mai alese fructe.
Charles Faraudo a ținut lecții de arboricultură la Școlile silvice de la Pucioasa și de la Brănești – Ilfov. Tot el a insistat pentru înființarea Școlii medii de Horticultură de la Băneasa. Stațiunile experimentale pomicole ale ICAR au beneficiat de pe urma pepinierelor Faraudo, completându-și colecțiile de pomi sau de plante rare, din soiuri cu autenticitate neîndoielnică, necesare plantațiilor comparative ce se cereau înființate în anul 1939. Sintetizând, cele mai de seamă realizări ale lui Charles Faraudo, care au încununat opera sa și la care au colaborat profesorii Dumitru Ștefănescu, Ion Hașeganu și Ernest Grințescu, acestea sunt: înființarea Societății de Horticultură din România; înființarea Școlii medii de horticultură din Băneasa – București (1925), devenită sâmburele Facultății de Horticultură (1948) și apoi al Institutului de Cercetări Horti-Viticole (1957); înființarea Revistei Horticole (1923), la care au colaborat cei mai de seamă specialiști; infiltrarea dragostei în sufletele elevilor săi pentru frumusețile naturii și formarea “adevăraților specialiști” stăpânind deopotrivă cunoștințele însușite pe băncile școlii și aplicarea lor în practică. În anul 1936 s-a retras de la președinția societății lăsând în mâinile harnicului vicepreședinte prof. dr. Ernest Grințescu (CV), el fiind numit Președinte de onoare al SHR. În anul 1938, a fost distins prin Decret Regal cu Meritul Agricol , iar guvernul Franței îi acordase Ordinul Meritul Agricol în grad de Cavaler (1933). Locul de veci al familiei Leyvras – Faraudo se află în Cimitirul Evanghelic – Lutheran (la intrare, primul mormânt, pe partea dreaptă), situat pe Șos. Giurgiului din București.