VASILIU A. Leonard

VASILIU A. Leonard

31 ianuarie 1931

S-a născut în mun. Călărași. Absolvent al Facultății de Horticultură București (1956). Își începe cariera ca cercetător ajutor în cadrul ICAR București (1956/59). Lucrează apoi neîntrerupt în agricultura de stat: ing. oenolog la IAS Tohani – Prahova și Întreprinderea de Vinuri Gostat – București (1959/63), apoi ing. principal în cadrul DAS (1963/90). Vizite de studii în Austria, Germania (1964, 1969, 1989), Franța (1981) și Italia (1984). Specialist oenolog de top în cadrul DAS, coordonează producerea de vinuri, vinuri speciale și distilate din unitățile subordonate. Contribuie la modernizarea proceselor tehnologice și la controlul fluxurilor tehnologice prin laboratoare uzinale. Participă la prospectarea pieței de vinuri și a celei de instalații pentru prelucrarea, condiționarea și îmbutelierea vinurilor. Organizează rețeaua de comercializare a vinurilor produse în IAS-uri, prin propriile magazine Gostat ale DAS. Conduce delegațiile române la concursurile internaționale de vinuri de la Tbilisi (1965) și Budapesta (1966). Distins cu ordinul Meritul agricol, cl. V (1974) și Diploma de onoare a ONVV (1994).