TOMOIAGĂ Liliana Lucia

TOMOIAGĂ Liliana Lucia

18 mai 1961

S-a născut în Blaj. A absolvit Facultatea de Agricultură și Horticultură Cluj-Napoca (1984); doctor în agronomie, cu teza: Cercetări asupra morfologiei, biologiei, ecologiei și combaterii acarianului filocaptid Calepitrimerus vitis (Nalepa), USAMV Cluj-Napoca (2000). Specializări în țară IPP București (1996); Universitatea 1 Decembrie 1918 – Alba Iulia (2011); și străinătate Institutul Bavariei pentru Viticultură și Horticultură Wurzburg (2003). Repartizată la CAP Blaj, șef fermă viticolă (1984/90); se transferă la SCDVV Blaj, inginer cercetător (1990/91), parcurgând succesiv toate treptele afirmării științifice, de la CȘ (1992/98), la CȘ I (2005). Director SCDVV Blaj (2005/13). Cercetările au vizat domeniul protecției viței de vie, fiind prezentate în 104 lucrări științifice și 6 cărți de specialitate. Cadru didactic asociat, Universitatea „1 Decembrie 1918″ – Alba Iulia, disciplina Biologia Mediului (2010/13) și Colegiul de Viticultură și tehnologia Vinului Blaj, al USAMV Cluj-Napoca (1998/2007). Membru al: SNPP (1998); SAE (2000); SRH – Filiala Alba (2000) și Societatea pentru Protecția Mediului BENA (2011). Senator, Parlamentul României (2006/08); Membru asociat al ASAS București din 2010. Membră SRH – Filiala Alba.