16 aprilie 1886 – 20 august 1978
S-a născut la Craiova. Absolvent al Școlii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (1907). Remarcat de Spiru Haret, a fost trimis la specializare în Franța la Școala Superioară de Agricultură din Versailles (1909/10). Își începe activitatea profesională ca profesor de științe agricole la școala normală de băieți din Galați (1911/18); profesor la Școala Națională de Viticultură din Chișinău (1919/22); conferențiar și apoi profesor universitar (1922/48) la Catedra de viticultură și oenologie a Facultății de Agronomie București. În paralel, deține și funcțiile de inspector și inspector general la pepinierele viticole ale statului și la școlile de viticultură (1922/26); director și director general al Direcției Generale de Viticultură și Horticultură din MAD (1927/37); secretar general al MAD (1931/32); șef al Secției de viticultură și pomicultură din ICAR (1937/48). După pensionare lucrează ca CȘ al Academiei Române (1950/55). Creatorul primelor stațiuni experimentale viticole din România (Drăgășani și Odobești, 1936; Murfatlar, 1943; Crăciunelu, 1944) și al primelor colecții ampelografice (SA Herăstrău, 1925; Via experimentală Pietroasa, 1928). Pune bazele cercetării viticole și oenologice românești. Profesor, pedagog, om de știință, organizator și îndrumător, popularizator și publicist, conferențiar neîntrecut. Înființează și conduce revista România viticolă (1937/48). Inițiază, coordonează și efectuează numeroase studii cu privire la comportarea și însușirile soiurilor, biologia viței de vie, aplicarea tăierilor în uscat, relațiile viței de vie cu mediul etc. Publică peste 400 lucrări (monografii, tratate, cursuri, referate științifice, broșuri și articole de popularizare), între care: Curs de viticultură (1924/25 și 1937/38); Valoarea productivă a vițelor românești (1928); Cele mai recomandabile specii și varietăți de viță din România (1930); Tăierea ca factor de producțiune în viticultură (1940); Viticultura (1941); Inventarul centrelor viticole cele mai importante din România (1942); Viile experimentale din România (1943); Podgoria Alba Iulia (1946); Metode de interpretare a elementelor climatice cu aplicare la cultura viței de vie (1954); Pe urmele unor vechi podgorii ale geto-dacilor (1964); Vița de vie și vinul de-a lungul veacurilor (1966); Istoricul ampelografiei (1970). În calitate de director al viticulturii, depune o intensă activitate organizatorică și determină crearea unui vast cadru legislativ pentru lupta împotriva extinderii în cultură a hibrizilor direct producători, delimitarea arealelor viticole, înființarea cooperativelor pentru producerea și desfacerea materialului săditor viticol și a vinurilor, represiunea fraudelor în producerea și comerțul cu băuturi alcoolice etc. Reprezintă România la toate manifestările OIV în perioada interbelică. Membru de onoare al ASAS (1969). Membru corespondent al AIVV. Profesor universitar emerit. Distins cu ordine și medalii românești și străine. Pentru întreaga sa activitate este considerat Părintele viticulturii românești moderne.