4 noiembrie 1872 – 24 martie 1946
S-a născut în loc. Buftea (jud. Ilfov). De origine nobilă, fiu al prințului Alexandru D. Știrbei, și-a făcut studiile liceale la Paris, unde a terminat și Facultatea de Drept. Nu s-a implicat activ în politică, deși a fost ales deputat de Craiova (1901/05), preferând să joace pe scena politică un rol din umbră, contemporanii alăturându-i sintagma „eminența cenușie”. Era apropiat al președintelui PNL și mulți ani președinte al Consiliului de miniștri Ion I.C. Brătianu, căsătorit cu sora sa Eliza. La urcarea Regelui Ferdinand pe tronul României, acesta îl numește consilier personal, iar din 21 decembrie 1913, administrator general al Domeniilor Coroanei. Împreună cu Regina Maria a redactat cuvântarea Regelui Ferdinand prin care s-a promis pământ soldaților de pe front. Restaurația carlistă din 1930 a condus la autoexilarea sa (Franța, Elveția), revenind în țară după abdicarea lui Carol al II-lea, la 15 octombrie 1940. Regele Mihai I l-a trimis emisar al Casei Regale la tratativele de la Cairo, iar în septembrie 1944 a făcut parte din delegația României care a semnat la Moscova armistițiul dintre România și Națiunile Unite. Horticultorii rețin memoria lui Barbu Știrbei pentru că a fost un apropiat și un sponsor al SHR, el însuși un om cu afaceri în domeniul horticol. Lângă palatul său de la Buftea a înființat o pepinieră de pomi și vițe altoite și o fabrică de conserve, având la Buftea 225 ha teren arabil și în jud. Olt o vie de 40 ha. A fost primul care a introdus în Vechiul Regat cultura orezului și a bumbacului. A participat la majoritatea Expozițiilor Horticole de toamnă organizate de SHR, cu standuri apreciate și medaliate (medalia de aur și Premiul II al MAD pentru pomii altoiți, la Expoziția din 1924). Membru de onoare al Academiei Române din 1929.