ȘTEFĂNESCU Dan

ȘTEFĂNESCU Dan

februarie 1924 – 18 martie 2001

S-a născut în Ploiești, dintr-o familie de viticultori din Urlați, jud. Prahova. A absolvit Facultatea de Agronomie din cadrul Politehnicii București (1948). În perioada 1949/53 a fost încadrat ca ing. profesor la Școala profesională viticolă Pietroasa, iar în perioada 1950/53 a fost numit șef al Secției viticole Pietroasa, pendinte de Pepiniera Istrița. Din 1954 până în 1990 a fost director tehnic, IVV Buzău. A contribuit la refacerea viilor îmbătrânite, la îmbogățirea sortimentului în partea de răsărit a Podgoriei Dealul Mare și îndeosebi în Centrul viticol Pietroasa. A contribuit la dezvoltarea Centrelor de prelucrare a strugurilor de la unitățile cooperatiste din jud. Buzău; s-a construit în Pietroasa un centru model de preluare, prelucrare și depozitare a vinurilor (1964). La înființarea în 1970 a Centralei Viei și Vinului, a luat parte la îndrumarea unităților contractante. A lucrat efectiv la stabilirea temei-program de înființare în Buzău a depozitului cu o capacitate de 2.000 vagoane vin și a stației de îmbuteliere. A fost un foarte bun specialist în ambele activități, de viticultor și producător de vinuri, și a contribuit la dezvoltarea și modernizarea acestui sector în jud. Buzău.