
1917 – 1994
S-a născut în comuna Bacșani, județul Soroca din Basarabia. A început activitatea la Pepiniera Istrița, Secția Via Experimentală Pietroasa din județul Buzău, în anul 1945, ca director al școlii profesionale viticole din cadrul acestei unități de stat și a activat aici tot restul vieții. În anul 1957, când Pepiniera Istrița și Via Experimentală Pietroasa au trecut în cadrul ICHV și a fost ridicată la nivelul de SEHV, a fost încadrat ca șef al Laboratorului de agrotehnică viticolă. Între anii 1962/64 a fost numit director al Școlii tehnice viticole Pietroasa, dată fiind experiența sa didactică. În perioada 1957/60, împreună cu Valeriu Popa, au studiat și stabilit complexul de măsuri agrotehnice pentru creșterea potențialului productiv al plantațiilor viticole. În anii 1961/77 cercetările s-au axat pe stabilirea sarcinii de ochi, a distanțelor de plantare, a formelor de conducere la principalele soiuri, precum și stabilirea sistemului de tăiere, în uscat și verde, la soiurile pentru struguri de masă, fertilizarea viilor pe rod pentru asigurarea nivelului optim de nutriție, precum și primele încercări privind aplicarea erbicidelor în vii. A publicat numeroase lucrări științifice în Analele ICHV și ICVV și articole tehnice în revistele de specialitate. A rămas în comuna Pietroasa și după pensionare (1977), unde s-a și stins din viață.