
2 septembrie 1874 – 1967
S-a născut la Brăila la 2 septembrie 1874. Este considerat ca fiind întemeietorul chimiei solului în țara noastră. A absolvit Facultatea de Științe a Universității din București (1900). Încă din facultate, activează ca „elev asistent chimist” la laboratorul de chimie al „Stațiunii Agronomice Centrale” din București, prima instituție de cercetare agricolă din România, înființată în anul 1866, pe lângă Școala Centrală de Agricultură de la Herăstrău, prin insistența prof. P.S. Aurelian, ministrul agriculturii. După finalizarea studiilor, a fost reținut ca asistent la laboratorul de chimie al Universității, iar din 1902 se transferă la Institutul de Chimie „Dr. I.C. Istrati”. Cu sprijinul fratelui său pleacă la studii în Germania, la Heidelberg, unde și-a susținut teza de doctorat (1910), obținând mențiunea „Summa cum laude”. Întors în țară, a fost încadrat la Secția de Agrogeologie a Institutului Geologic, condusă de Gheorghe Munteanu-Murgoci, unde a efectuat timp de 10 ani cercetări în chimia solului, ajungând cel mai reputat specialist în domeniu. În 1920 este numit profesor de chimie generală și chimia solului la Școala Centrală de Agricultură de la Herăstrău, de unde se va pensiona în 1940. În paralel, a condus și Secția de Pedologie din Institutul Geologic, urmând lui G. Munteanu-Murgoci. Din 1939, mulți ani a condus onorific Secția de chimie a Solului a ICAR-ului. Opera sa științifică cuprinde lucrări de pedologie, relația plantă-sol și de chimia solului, toate originale. A descoperit prima metodă rapidă de determinare a reacției solului pe plan mondial, prezentată la Academia Română și făcută cunoscută la Conferința Internațională de Pedologie de la München (1914), metodă adoptată de laboratoarele din întreaga lume și care stă la baza determinării electrometrice a reacției solului folosită azi. Este autorul legilor solubilizării substanțelor nutritive în sistemul sol-plantă și al primelor cercetări de caracterizare chimică și agrochimică a principalelor tipuri de sol, sintetizate în lucrarea Studiul chimic al principalelor tipuri de sol din România (1929). În 1960, la 86 de ani, a publicat Corelația între legea creșterii plantelor și legile solubilizării substanțelor din sol. Printre discipolii săi se numără David Davidescu, la București, și Nicolae Bucur, la Iași.