5 octombrie 1859 – 17 iulie 1919
S-a născut la Rășinari, jud. Sibiu, cu studii agronomice și de chimie la Viena și Berlin. Alături de Vlad Cârnu – Munteanu (CV) și pedochimistul Teodor Saidel (CV), a pus bazele primei instituții de cercetare agricolă, Stațiunea Agronomică București, sprijiniți fiind de P.S. Aurelian (CV) și I.C. Brătianu, instituție ce va aduce mari servicii agriculturii, timp de 42 de ani, până la înființarea ICAR-ului (1928). În calitatea de agrochimist, a organizat și condus activitatea Laboratorului de analize chimice ale solului și ale plantelor, furnizând rezultate din anul 1890, privind analiza fertilității solului, calitatea producției de cereale, calitatea strugurilor, mustului și vinului românesc etc. Numai până în 1915 s-au publicat 29 de lucrări, unele cu referire la horticultură: experiențe cu varietăți de cartof; cercetări asupra extractului din vinurile românești; studii asupra calității strugurilor și vinurilor din vițe americane; studii asupra podgoriilor Odobești, Nicorești și Drăgășani. Împreună cu Munteanu Vlad Cârnu, publică lucrarea Vinurile României (1900); tot în domeniul horticol publică: Culturi experimentale cu varietăți de cartof (1904); Amestecuri de trifoi și crearea livezilor și pășunilor (1915); Experiențe cu varietăți de plante și îngrășăminte chimice (1905). Viața primului organizator al activității de cercetare s-a stins nedrept de repede, personalitatea lui rămânând pe nedrept anonimă, la umbra ICAR-ului.