RĂDULESCU Constantin

RĂDULESCU Constantin

24 aprilie 1926 – 1977

S-a născut în București. Absolvent al Facultății de Horticultură București (1950). Activează ca cercetător la SEP Voinești – Dâmbovița (1950/57) și SEP Fălticeni (1957/77). O perioadă îndelungată este secretar științific la SEP Fălticeni, contribuind la organizarea poligonului experimental, instruirea cadrelor tinere de cercetători, elaborarea planurilor tematice și realizarea lor etc. Ca om de știință se preocupă exclusiv de studiul și ameliorarea genetică a soiurilor de măr, prun și vișin. Stabilește sortimentul de soiuri la speciile adaptate zonei de nord – est a țării. A creat soiul de păr Timpuriu de Bistrița (1967), soiul de prun Tuleu dulce (1968), soiurile de măr Rădășeni și Fălticeni (1979) și de vișin soiul Bucovina (1984). Un publicist activ de literatură științifică pomicolă, 35 lucrări științifice în Analele ICHV și ICPP Pitești. Colaborează ca autor la Pomologia României, volumele IV și VIII, precum și articole tehnice în revista Grădina, Via și Livada. A fost printre deschizătorii de drum al lucrărilor de ameliorare în pomicultură.