29 ianuarie 1945
S-a născut în loc. Dealu Bujorului, Galați. A urmat: Școala profesională de viticultură de la Nicorești și Facultatea de Horticultură la Iași (1975), unde și-a susținut și teza de doctorat. Ing. oenolog la IAS Târgu Bujor, domeniu în care a lucrat 33 de ani, obținând rezultate mereu remarcate de colegi și administrație. În timpul liber, ca un hobby, scria versuri, publicate în Gazeta podgorenilor publicată la Focșani și două volume de poezii și epigrame intitulate: Viticultori epigramiști (2003) și Surâsuri acidulate (2006), din care spicuim două, în care sunt descrise arealele viticole Dealul Bujorului și Huși: „Din a soarelui cuptor/și din sol cu nestemate/Suge vinul de Bujor/Stelele de calitate” și „Pe amfiteatrul de la Huși/Vinul cântă în pahare/Cu al vieții sfânt arcuș/Daruri multe, mari și rare”.