
1 ianuarie 1904 – 12 aprilie 1990
S-a născut în com. Zgărdești, jud. Bălți. După finalizarea studiilor la Școala Medie de Viticultură din Chișinău, s-a înscris la Facultatea de Agronomie din Cluj (1923/27). Se întoarce în Basarabia unde este numit director al Camerei Agricole a județului Hotin (1927/30). În 1930 este încadrat la Facultatea de Agronomie din Cluj ca cercetător al Stațiunii de Ameliorare a Plantelor, la Laboratorul de ameliorare a plantelor, unde sub conducerea prof. A. Munteanu (CV) obține titlul de doctor în științe agricole (1935). După 1940, ca urmare a ocupării Transilvaniei, pleacă la Timișoara, împreună cu majoritatea cadrelor didactice și a studenților români. În 1946 câștigă concursul pentru șef de lucrări la Catedra de ameliorare a plantelor condusă de Șt. Popescu, la Facultatea de Agronomie din Iași, și tot prin concurs ocupă postul de conferențiar și ulterior de profesor la I.A. Timișoara (1948). Profesorul A. Potlog avea să conducă la Timișoara, catedra de Ameliorarea plantelor aproape 40 de ani. Activitatea publicistică i se poate împărți în două etape. Prima, în perioada de circa 15 ani cât a lucrat pentru sectorul plantelor medicinale în ICAR (1930/45), când a publicat peste 44 de articole în revistele agricole ale vremii: Agricultura Nouă; Viața Agricolă; Pagini Agrare și Sociale și Buletinul Facultății de Agronomie Cluj; dintre aceste lucrări cităm: Problema valorificării plantelor medicinale (1932); Cultura și valorificarea mentei (1938); Colectarea plantelor medicinale (1939); Cultura câtorva plante melifere și aromate (1942); Orientări în legătură cu semănatul plantelor aromatice (1941); Experimente cu distanțe între rânduri la: fenicul (1935); muștar (1937); chimion (1938); Epoca de semănat a plantelor medicinale (1936); Standardizarea plantelor medicinale destinate exportului (1939), la care adăugăm și lucrarea de sinteză „Cultura plantelor medicinale și aromatice” (1942). Cea de a doua etapă a fost consacrată lucrărilor de ameliorare a plantelor, în 1953 publicând la Timișoara „Curs de ameliorarea plantelor”, apoi împreună cu N. Cepoiu publică „Tratat de ameliorarea plantelor” (2 volume, 1960), reeditat în 1972. Împreună cu V. Velican a publicat în 1974, Dicționar practic de biologie agricolă în care este tratat enciclopedic, aplicarea legilor biologice în agricultură. Împreună cu G. Nedelea și V. Cărăuș, a publicat Genetica și ameliorarea calității produselor agricole (1980), iar în anul 1989 în continuarea acesteia publică „Principii moderne de ameliorarea plantelor”, un manual practic de lucru al acelorași autori dar și un Dicționar practic de agronomie (1979). Profesorul Alexe Potlog va rămâne o personalitate reprezentativă a învățământului agronomic timișorean și național în domeniul ameliorării plantelor.