
30 august 1946
S-a născut în loc. Văleni (Olt). Absolvă Facultatea de Agricultură Craiova (1969). Doctor în agronomie, Universitatea Craiova, Facultatea de Horticultură (1999), cu o lucrare privind cultura legumelor de seră. Efectuează stagiatura la Asociația Intercooperatistă de Sere și Solarii Locusteni, jud. Dolj (1969/70) și este numit șef de fermă la IS Ișalnița, Craiova, cea mai mare unitate de sere cu 204 ha (1970/88). Transferat cercetător la ICPVILF (Horting – București), care înființează în cadrul IS Ișalnița, un laborator de cercetare pentru cultura legumelor în seră (1988/91). Este numit inginer șef (1991/93) și ulterior director tehnic la IS Ișalnița (1993/2005), de unde se pensionează. Continuă să acorde consultanță tehnică de specialitate la proiectarea, construirea și exploatarea unei sere moderne (1 ha), investiție realizată în com. Grădinari, Olt (2006/13). A publicat 11 lucrări științifice în domeniul tehnologiilor culturilor în seră. A creat și omologat un hibrid de castraveți tip cornișon pentru culturi protejate, preluat cu succes în producție. Membru SRH – Filiala Dolj.