16 august 1816 – 30 mai 1906
S-a născut în localitatea Rodna Veche (județul Bistrița Năsăud). Este considerat părintele botanicii din România. Orfan de mic, crescut de bunicul său, preotul Gherasim Porcius, a urmat Școala Militară din Năsăud (în limba germană), apoi liceul de la Blaj și Cluj. Nu urmează studii superioare și se angajează ca învățător în satul natal (1835), de unde s-a înrolat în al doilea regiment român de grăniceri, în care activează până în 1844. În armată este remarcat și trimis la Viena pentru a se pregăti la un renumit Colegiu pedagogic, unde urmează cursuri de economie rurală, fizică și botanică. Botanica îl pasionează, avându-l ca profesor pe St. Endlicher, autorul renumitei lucrări Genera Plantarum. În 1846, întors acasă, este numit învățător la școala primară din Zagra și ulterior la Școala militară din Năsăud. Începe o carieră administrativă: pretor la cercul Rodnei (1861); asesor la judecătoria Năsăud (1862); vicecăpitan al plasei Năsăud (1864); vicepreședinte al județului nou înființat Bistrița Năsăud (1864/77), când se pensionează și se întoarce la proprietatea sa din Rodna Veche. Pentru merite în administrație, Împăratul Iosif I l-a decorat în 1875 cu Ordinul Coroanei de Fier, cl. III și titlul de Cavaler. Activitatea de botanist a fost complementară celei din administrație. Începând din 1854 se ocupă de cercetarea florei din județul Năsăud, în special a munților Rodnei. Meritele sale în literatura botanică sunt cunoscute și prin traducerea în limba română a descoperirilor botaniștilor străini. Împreună cu prof. Dimitrie Brândză este recunoscut ca întemeietor al literaturii botanice românești și a fost printre primii care a redat în limba română definițiile termenilor botanici. Ierbarul întocmit de Florian Porcius cuprinde aproape complet flora Transilvaniei. Cea mai importantă parte a acestui ierbar a fost cumpărată de prof. Al. Borza pentru Institutul Botanic din Cluj, restul aflându-se la Institutul Botanic din București. A fost ales membru titular al Academiei Române.