
8 decembrie 1922
S-a născut în Basarabia, loc. Sobari, jud. Orhei. Absolvent al Facultății de Agronomie din Iași (1943/48) cu distincția Magna cum Laude și și-a susținut teza de doctorat în 1955. La finalizarea studiilor a fost reținut la disciplina de Fitotehnie, pe postul de asistent suplinitor și avansat ca șef de lucrări (1951/61), predând acest curs. Cu prilejul aducerii Facultății de Îmbunătățiri Funciare de la Galați la Iași, în cadrul IA Iași, C. Popescu primind cursul de Agrofitotehnie (1961/62). În anul universitar următor facultatea a fost transferată la Institutul Politehnic Gh. Asachi din Iași, unde va primi titlul de conferențiar (1962) și funcția de secretar științific al consiliului Facultății de Hidrotehnică (1962/68). În aceiași perioadă a predat cursul de Agrofitotehnie și Horticultură la nou înființata Facultate de Mecanică Agricolă și cursul de Tehnologie agricolă la Facultatea de Științe Economice, perioadă în care primește titlul de profesor titular (1970), iar din 1981 este numit șef al Catedrei de Agricultură din Institutul Politehnic Iași. În anul 1974 și-a susținut „docența”. În perioada de 45 de ani de cercetare și învățământ a publicat peste 140 de lucrări științifice, 24 studii și referate științifice, 8 cursuri universitare. A fost un recunoscut profesor dar și publicist în domeniul culturilor agricole pe terenuri ameliorate. Lucrări cu referire la culturile horticole: Cultura intercalată a cartofului cu porumbul (1970); Consumul de apă la fasole în depresiunea Jijia-Bahlui (1974); Consumul de apă la mazăre pe cernoziom în diferite stadii de levigare (1976); Horticultura – cultura plantelor horticole pe terenuri ameliorate (litografiat, 1981); Agrofitotehnia și Horticultura – cultura plantelor pe soluri ameliorate (litografiat, 1983); Influența îngrășămintelor și irigației asupra unor însușiri calitative ale recoltei la cartof (1986); Consumul de apă la cultura piersicului și efectul irigației în câmpia Burnasului. Acestora li se adaugă cursurile universitare Agrotehnica (1973); Agrofitotehnia terenurilor ameliorate (3 volume, 1975); Agrofitotehnia (1983) și Calitatea produselor vegetale (1996).