
18 octombrie 1944
S-a născut în localitatea Poieni, jud. Iași. Urmează cursurile Facultății de Agronomie din Iași (1963/68). Specializări: Organizarea producției și a muncii – București, 1979; Experți Evaluatori ANEVAR – București, 1992; Formare în aptitudini manageriale – București, 1994. A fost repartizat la CAP Moara, jud. Suceava, ca inginer șef (1968/73); promovat director la AICA Liteni, jud. Suceava (1973/78); inginer șef la CUASC Suceava (1978/81). În februarie 1981 se înființează Asociația Economică de Stat și Cooperatistă Pomicolă Todirești, jud. Suceava (specializată în cultura arbuștilor fructiferi), unitate unicat în țară, la care este numit director, funcție pe care a onorat-o până în anul 1999, când se pensionează. Rămâne activ și lucrează ca director la Direcția Fitosanitară de Protecția Plantelor Suceava (2001/07). La sfârșitul anului 1989 asociația avea nouă ferme și deținea 300 ha coacăz negru, 200 ha coacăz roșu, 150 ha zmeur, 20 ha cătină, agriș și soc, 50 ha vișin, 50 ha prun și 30 ha de pepinieră – singura de acest fel din țară. Înființarea AESC Todirești a fost un model al implementării în marea producție a rezultatelor cercetărilor științifice, inclusiv ale SCDP Fălticeni. În anul 1983 s-au obținut primele producții, iar în anul 1989 s-au recoltat peste 700 tone fructe de arbuști, o bună parte fiind exportată. Este membru al SRH – Filiala Suceava.