MUNTEANU–MURGOCI Gheorghe

MUNTEANU–MURGOCI Gheorghe

1872 – 5 mai 1925

Este considerat fondatorul științei solului. S-a născut lângă Măcin (jud. Tulcea), tatăl său fiind din Murgoci (jud. Vrancea). Absolvent al Școlii Naționale Superioare din București (științe fizico-chimice), este trimis în SUA, studiind pedologia în California. În 1898 merge la Viena pentru studii doctorale, însă teza o susține la München (1900). În 1902 își ia și capacitatea la Școala Normală Superioară și, la 30 de ani, este numit profesor secundar la Ploiești (1902/06). În 1903 susține examenul de „docență” la Universitatea București, prin echivalarea diplomei de capacitate. În anul 1906 se înființează Institutul Geologic de la București (director Ludovic Mrazec), unde este numit șeful secției de Agrogeologie. Activitatea în fruntea acestei secții îl așază printre cei mai vestiți pedologi europeni. În paralel, din 1908 ocupă Catedra de Geologie generală la Școala Națională de Drumuri și Poduri. Încă din 1902 a publicat un Curs de mineralogie, premiat de Academia Română. Împreună cu colaboratorii săi a întocmit lucrarea de bază a pedologiei românești, Solurile României, precum și Clima și solurile din România în decursul erei cuaternare. A introdus chestionarul agronomic, în care, pe lângă referirile despre sol, prevedea însemnări despre relief, vegetație, culturi și timpul de vegetație necesar fiecărei culturi. A cercetat solul pe 3 continente: Europa, Asia și America. Recunoscându-i-se competența, a fost numit președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solurilor (1923), iar în 1925 a fost ales director al Comitetului pentru alcătuirea hărții pedologice a Europei. A participat la congresele internaționale de știința solului de la Budapesta, Stockholm (1910), Praga (1912) și Roma (1924). A fost ales membru corespondent al Academiei Române (1923).