MANOLACHE Constantin

MANOLACHE Constantin

10 octombrie 1906 – 10 ianuarie 1977

S-a născut în Bârlad. Absolvent al Facultății de Științe, secția Științe Naturale, în cadrul Universității din București (1930). Doctor în științe biologice (1937). Își începe cariera la Stațiunea Entomologică condusă de W. Knechtel (1930), iar din anul 1932 ocupă și postul de asistent la Facultatea de Științe Naturale din București. În calitate de conferențiar (1945/62) și apoi de profesor (1962/72) la disciplina Entomologie agricolă din cadrul IANB București, contribuie la pregătirea a 40 de promoții de ingineri agronomi și horticultori. Este unanim recunoscut ca fondator al școlii moderne de entomologie românească. După pensionare, continuă ca profesor consultant (1972/77). Depune și o meritorie activitate de cercetare în cadrul ICAR, ICVV și ICPP. Activitatea de cercetare vizează studii morfologice, biologice, ecologice și taxonomice ale dăunătorilor, studii sistematice în domeniul zoologiei și studii privind dinamica faunei culturilor agricole. Participări active la manifestări internaționale (Hamburg, Berlin, Moscova, Beijing, Budapesta, Praga, Sofia etc.). Membru corespondent al Academiei Române (din 1955) și membru titular al ASAS (din 1970). Din cele 204 publicații, peste 130 reprezintă lucrări științifice. Se detașează Tratatul de Zoologie Agricolă (5 volume).