28 septembrie 1922
S-a născut în com. Moldoveni, jud. Ialomița. A urmat Școala inferioară de viticultură Valea Călugărească (1937/40), apoi Școala Medie de Agricultură Armășești-Ialomița (1940/42). A optat pentru școala militară de subofițeri în Lugoj (1942/44), iar în 1944 a plecat pe front în Basarabia cu Regimentul 13 Dorobanți. În luptele de la Dombas-Iluși a fost luat prizonier și trimis în lagărul din Dombas (URSS) (august 1944/noiembrie 1945). Întors din prizonierat s-a înscris la Școala Medie Agricolă Roman (1945/46), obținând diploma de inginer agronom, cu care putea susține bacalaureatul teoretic (1946). A absolvit Facultatea de Agronomie din Iași (1946/50). Gh. Lixandru a demonstrat cum nu se poate mai bine, că cine dorește și muncește își poate îndeplini orice vis. Făcându-se remarcat, profesorul de excepție N. Bucur l-a angajat, chiar din ultimul an de studii (1950), ca preparator la Catedra de Pedologie și Agrotehnică, deschizându-i drum într-un domeniu pe care l-a îndrăgit și slujit exemplar. În 1952 este numit asistent și, ulterior, lector la aceeași catedră pentru disciplina Tehnica experimentală agricolă, îndrumat de prof. N. Bucur (CV), până la decesul maestrului (1969). În anul 1955 este numit șef de lucrări la aceeași catedră, predând 16 ani cursul de Ameliorații agrosilvice pentru studenții Facultății de Horticultură (1955/71). În această perioadă susține și doctoratul la Iași (1970). A primit și dreptul de a conduce doctorate (din 1982) pentru disciplina „Agrochimie”, la studenții Facultății de Horticultură. În decursul carierei sale a îmbinat, cum puțini au făcut-o, învățământul cu cercetarea. Pentru studenți a publicat 10 cursuri universitare, caiete de lucrări practice, tratate științifice, dintre care amintim: Ameliorații agrosilvice (1971), cursuri de Agrochimie (1975, 1985, 1990). A publicat peste 200 de lucrări în perioada 1955-2005. Gh. Lixandru a introdus termenul de „toleranță” în locul celui mai puțin inspirat, dar folosit până la el, de „rezistență”, în lucrarea „Toleranța la salinitate la principalele plante cultivate neirigat pe soluri salinizate din Depresiunea Jijia-Bahlui” (1955, cu N. Bucur și colab.). A abordat printre primii fenomenul secetei ca factor de stres și dereglare a nutriției. A adus contribuții semnificative la folosirea în agricultură a nămolurilor provenite din epurarea apelor uzate, punând bazele științifice și practice ale folosirii acestora, împreună cu prof. Ionela Popescu. A adus contribuții importante pentru practica viticolă, explicând efectul pozitiv al folosirii sulfatului de potasiu în legumicultură și a sulfului în ridicarea calității fructelor, precum și privind folosirea îngrășămintelor lichide. Membru al Societății Naționale de Știința Solului (1960).