1894 – 1971.
S-a născut la București. Absolvent al Școlii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (1916). Își susține licența după terminarea războiului, la care a participat activ ca ofițer de infanterie. Începe activitatea ca agronom regional în MAD și apoi în Serviciul central al Pepinierelor Statului (1919/20); lucrează apoi ca șef al Pepinierei Statului Pietroasa – Buzău (1920), cu o întrerupere de doi ani (1922/23) pentru a se specializa la Montpellier, Franța. La Pietroasa conduce activitatea de construire și dotare a laboratorului de analiză a vinurilor și de înființare a stației meteorologice. Sub îndrumarea prof. I.C. Teodorescu, înființează în 1925 prima plantație experimentală viticolă (24 soiuri x 10 portaltoi x 5 repetiții). Relansează cultura soiului Grasă de Cotnari.
Lucrează din 1929 la Direcția viticulturii din MAD ca inspector și, ulterior, inspector general, contribuind substanțial la ridicarea nivelului tehnic al pepinieristicii și al oenologiei românești și la reprimarea fraudelor din producerea vinurilor. În calitate de consilier la Centrala MAT (1947/57), înființează laboratorul pentru analiza vinurilor și a băuturilor alcoolice din București, str. Banului nr. 2, căruia îi donează biblioteca personală în anul 1971. Temporar, funcționează ca șef la Institutul de Industrie Alimentară, unde predă cursul de tehnologia vinului.
Bogată activitate publicistică, cu peste 100 de lucrări (tratate, monografii, articole și comunicări), dintre care se detașează Vinul – defectele și bolile vinurilor, prevenirea și tratarea lor (1930), Viticultura practică (1934), Tratat de viticultură (1936). Colaborator de specialitate la Marea enciclopedie agricolă, în 5 volume, elaborată sub conducerea lui C. Filipescu. Autorul brevetului primului vermut românesc și inițiatorul valorificării integrale a subproduselor rezultate de la vinificație.