1919 – 2003.
S-a născut la Ștefănești, jud. Vâlcea. Absolvent al Facultății de Agronomie Iași (1944). Cursuri de specializare în oenologie (2 ani). Funcționează pe lângă Camera Agricolă Iași la reprimarea fraudelor în domeniul viticol (1946/49); ing. șef la Întreprinderea de vinuri Obor (1951/1954); șef al laboratorului de analiză a vinurilor și băuturilor alcoolice din Str. Banului nr. 2, București (1955/82).
Specialist autorizat pentru cleirea albastră a vinurilor. Publică peste 60 de studii și articole în reviste de specialitate, inclusiv în domeniul retrologiei și al istoricului podgoriilor românești. Se ocupă intens de studiul legislației internaționale privind vinurile, dintre care face numeroase traduceri. Preocupări consecvente pentru apărarea vinului și a produselor pe bază de vin în concurența neloială cu alcoolurile din concentrate. Secretar al primului Concurs internațional de vinuri București, cu ocazia Congresului OIV (1968). A colaborat la redactarea Legii viei și vinului (1971). Membru corespondent străin al AIVV.