16 octombrie 1885 – 16 octombrie 1967.
Fondatorul cercetării experimentale agricole în țara noastră. S-a născut în Șișești de Jos, jud. Mehedinți. A studiat în Germania la Școala Superioară de Agricultură de la Hohenheim (1906/1909), continuând studiile pentru doctorat la Universitatea din Jena, Germania (1911), echivalat la Universitatea din Iași (1913). Întors în țară, este numit administrator la ferma „Spanțov”, în zona inundabilă a Dunării (1911/13), unde a efectuat primele experiențe. Nu a părăsit niciodată activitatea de cercetare, indiferent că a fost director la Școala Centrală de Agricultură de la Herăstrău (1914/28), profesor universitar (1920/58) sau ministru al MAD (1931/32; 1937; 1938/39; 1939/40).
Membru corespondent al Academiei Române (1925) și membru titular (1936), fiind și vicepreședinte (1959/63) și membru al prezidiului (1955/67). A publicat un număr impresionant de lucrări științifice: cercetări, dări de seamă, articole (66); monografii, tratate, cursuri (8); publicații de orientare, documentare, bibliografii (122); publicații de propagandă și popularizare (75); biografii (16). Tratatul de Agrotehnică (1958), publicat în colaborare cu prof. Irimie Staicu (2 vol., 2119 p.), a primit Premiul de Stat (1963). A coordonat și cercetările secțiilor cu profil horticol și a scris în acest domeniu: Livezile și îngrijirea lor (1908); Mana cartofului (1908); Fermentația vinului (1912) și Viitorul pomiculturii (1935).
Pentru strălucita sa carieră de cercetător și organizator, strădania academicianului, a fost distins cu: Ordinul Muncii cl. II (1954) și cl. I (1955); Steaua R.P.R. cl. II (1956) și cl. I (1960); și Om de știință emerit (1962). Franța i-a acordat Ordinul Meritul Agricol (1924) și Legiunea de Onoare în grad de Cavaler (1929). A fost membru corespondent al Academiei din Cehoslovacia (1923) și membru de onoare (1938). Academicianul Gh. Ionescu-Șișești a reușit să ridice prestigiul agriculturii la rangul de știință, mai presus de celelalte științe agricole.