n. 1900.
S-a născut la Ismail. Absolvent al Școlii Superioare de Agricultură-Herăstrău (1924). Specializare în horticultură în Germania, la Berlin (1925/26), numit profesor la Școala de Horticultură din Curtea de Argeș (1927) și apoi director al acestei renumite școli (1930/36). A fost numit șef al Serviciului Horticulturii și director adjunct al Direcției viticulturii și horticulturii din MAD (1936/40).
La cedarea, în 1940, a Cadrilaterului (județele Silistra și Bazargic din Dobrogea) este expulzat în Bulgaria de către legionari. Apreciind bogata sa experiență profesională, este încadrat ca șef de Serviciu (1941) și apoi Director adjunct al Direcției de Horticultură din Ministerul Agriculturii – Sofia, Bulgaria (1944/52).
În mai multe ocazii a revenit în țară, fiind primit cu multă bucurie de profesorii Bordeianu Teodor, Bernaz Dionisie, Constantinescu Nicolae, Constantinescu Grigore, Constantinescu Gherasim și de către mai tinerii cercetători Milu Oșlobeanu (director SEV – Murfatlar) și Nicolae Ștefan (director SEP – Voinești), pe care i-a însoțit în toate unitățile horticole din Bulgaria cu prilejul unei vizite de 30 de zile în luna octombrie 1956.
Dintre lucrările publicate: Cultura căpșunilor (1928, 28 pagini); Cuptorul de uscat fructe (1933, 82 pagini); Grădina de pomi – călăuză practică pentru pomicultori (1934, 230 pagini, cu un elogios cuvânt înainte al dr. Ioan Manolescu-Strunga, Secretar de Stat la MAD și Ministru al Industriei și Comerțului); Facerea răsadnițelor și îngrijirea răsadurilor (1940, 35 pagini).