5 mai 1838 – 21 iulie 1907.
Este considerat fondatorul picturii moderne din ţara noastră (alături de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian), devenit simbol pentru tinerele generaţii de pictori. S-a născut în satul Pitaru (jud. Dâmboviţa). Tatăl său, Ion Grigorescu, moare în 1843, soţia (Ruxandra) mutându-se în Bucureşti, într-o căsuţă sărăcăcioasă din mahalaua Cărămidari. În suburbii nefiind şcoli, tânărul va învăţa cu dascălul Bisericii Sf. Gheorghe, în ceea ce se numea „şcoală în aer liber”, stând pe rogojini şi învăţând să numere de mătănii. La 10 ani, intră ucenic în atelierul pictorului iconar ceh Anton Chladek (1848/50). Începe să execute icoane, să-şi câştige existenţa şi să-şi ajute familia. Una dintre icoane ajunge la Cleopatra Trubetzkoi (născută Ghica), care îl tocmeşte pentru pictarea bisericii zidite pe moşia de la Băicoi (1853). În perioada 1854/56 lucrează pentru Mănăstirea Căldăruşani, unde, din cauza unui incendiu şi a cutremurului din 1940, nu se mai păstrează decât 10 icoane. Ajuns, la 18 ani, recunoscut de clerici şi credincioşi, i se oferă lucrări mai mari, precum zugrăvirea Mănăstirilor Zamfira (1857) şi Agapia (1858/61).
La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu (ministrul lui Ioan Cuza), impresionat de picturile de la Agapia, primeşte o bursă pentru a studia la Paris, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu (1862/63), unde a fost coleg cu Renoir. În martie 1862 este admis prin concurs la Şcoala Naţională de Arte Frumoase (Paris). Termină studiile în 1863 şi, până la întoarcerea în ţară (1869), stă la Barbizon, sat din apropierea Parisului, din pădurea Fontainebleau, transformat la iniţiativa lui Gustave Courbet într-un fief al pictorilor care, părăsind tradiţiile, doreau să picteze după natură. A făcut studii în Italia, Grecia, Viena, Constantinopol (1873/74). A fost pictor de front la Războiul de Independenţă (1877/78), lăsându-ne o imagine vie a eroismului ostaşilor români. Lucrează în Franţa (1878/90), iar revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român (1891, 1900, 1901, 1902, 1904). Construieşte o vilă la Câmpina (jud. Prahova), azi cochetul muzeu „Grigorescu”.
Sunt cunoscute compoziţiile sale inspirate din luptele purtate de soldaţii români în Războiul de Independenţă (Atacul de la Smârdan, Roşiori călare, Santinela, Spionul) sau din seriile „Care cu boi” şi „Ciobănaşi”. Horticultorii l-au reţinut pentru minunatele peisaje (La marginea crângului, Cai pe câmp, Mesteceni, Peisaj cu pomi, Peisaj de grădină, Pădure, Drum la marginea pădurii, Posada, Luminiş, Întoarcerea de la păşune ş.a.), cărora li se adaugă peisaje cu flori şi tablouri cu motive florale (Fete lucrând la poartă, Fată torcând pe plai, Primăvara (Rodica), O floare între flori (Domnişoara Miller), Femeie în grădină, Flori (Margarete), Trandafiri, Flori de cireş, Vas cu flori de câmp, Flori albe de cireş (1903), Flori de nalbă ş.a.). A decedat în atelierul său de la Câmpina, fiind condus spre cimitir conform dorinţei testamentare: „într-un car cu 4 boi, iar sicriul să fie aşezat pe crengi de stejar, printre flori de câmp”.