5 iunie 1841 – 2 octombrie 1910.
Botanist și medic. S-a născut în loc. Cerneți, Mehedinți. A fost printre primii organizatori ai cercetărilor floristice și geobotanice din România. A propus un sistem de clasificare a plantelor și a încercat să explice particularitățile vegetației din diferite regiuni în funcție de condițiile de existență. A fost profesor de botanică medicală la Facultatea de Medicină București și a urmat profesorului Urlich Hoffman la conducerea Grădinii Botanice din București (1866/74). În această perioadă a stabilit relații de schimb cu numeroase grădini botanice europene, îmbogățind colecțiile. A construit primele sere, creându-se posibilitatea cultivării a numeroase specii exotice termofile. Ca urmare a mutării grădinii botanice din incinta Palatului Regal Cotroceni (în vederea extinderii lui), într-un spațiu restrâns pe terenurile palatului V. Șuțu (vis-à-vis de Universitate), D. Grecescu își dă demisia, urmându-i prof. Dimitrie Brândză, reputat botanist la Universitatea din Iași, care prin intervenții repetate reușește să o mute din nou în zona Cotroceni, cumpărându-se 17,5 ha de teren, pe amplasamentul de azi (1884). Într-un catalog publicat de D. Grecescu, sunt inventariate peste 3700 de specii cultivate în acea vreme în Grădina Botanică în aer liber și sere. Dintre numeroasele lui lucrări citam: Enumerația plantelor României (1880); Flora medicală a României (1892); Conspectul florei României (1898). Membru titular al Academiei Române (1907).