23 martie 1923.
Născut la 23 martie 1923, în com. Rudina, jud. Mehedinți. Absolvent al Facultății de Agronomie București (1959). Doctor cu teza: Cercetări privind stabilirea unui sortiment optim la vișin, prin studiul în cultura de concurs a celor mai valoroase soiuri autohtone, străine și hibrizi de perspectivă (1980). Specializare la Institutul de pomicultură din Birulevo – Moscova; vizite de documentare în diferite țări. Cercetător prin vocație la ICAR (1950/58), ICHV (1959/67) și ICPP Pitești (1967/90), aduce contribuții la stabilirea sortimentului de prun, cais, vișin pentru condițiile din zona subcarpatică meridională și din sudul țării; la organizarea fondului de germoplasmă la cireș – vișin, obținerea, studiul și selecția materialului biologic de vișin, studiul și omologarea noilor soiuri de cireș și vișin, extinderea în cultură a soiurilor de cireș: Cerna, Izverna, Simbol, Amara, Silva și vișin: Țarina, Sătmărean.