19 decembrie 1876 – 1 ianuarie 1948. Născut în Basarabia, în localitatea Cornești, județul Bălți.
A predat primul curs de agropedologie din țara noastră, la Facultatea de Agronomie din Iași. A absolvit Facultatea de Științele Naturii în orașul Dorpat (Iuriev) din Ucraina (1904). A fost angajat ca profesor la Riga (1904), Chișinău (1905), Petrograd (1909) și Kiev (1914). Atras de cercetare, a fost angajat ca asistent (pedologie) la Institutul Zootehnic al Ministerului Agriculturii al fostei capitale a Rusiei – Petrograd (1910/13).
Se transferă ca specialist în organizarea experiențelor cu îngrășăminte minerale pe lângă Zemstva (regiunea) din Kiev, de unde este cooptat ca asistent la catedra de agropedologie a Universității din Kiev (1914), unde devine docent (conducător de doctoranzi) (1918), predând tot în acest timp cursul de agropedologie. Rezultatele îi sunt remarcate, fiind numit reprezentant al „Comitetului de Cercetare al bogățiilor istorico-naturale ale Ucrainei”, profesor la Institutul Superior de Geografie din Kiev și profesor de agropedologie la Institutul Superior de Agricultură din Odesa.
Era prețuit și avea o viață liniștită în Ucraina, dar sentimentul național îl recheamă în țară (1921), fiind angajat de Gheorghe Munteanu Murgoci, ca geolog șef clasa I-a la Institutul Geologic al României (1921/28), iar ulterior este numit director al Muzeului Național Natural din Chișinău (1928/31). Revenit în țară, va preda cursul de agropedologie (pedologie) la Facultatea de Agricultură din Iași, ca conferențiar (1924) și profesor (1938).
Activitatea sa științifică a fost împărtășită în peste 60 de lucrări științifice. Cursul său de pedologie a constituit, pentru multe generații de agronomi, sursa bibliografică esențială. Multe lucrări au fost remarcate și publicate în străinătate, așa cum a fost Degradarea cernoziomului de antestepă (1925), reprodusă integral în revista „Handbuch der Bodenlehre”, Berlin (1933), ca și comunicarea Schema de clasificare a solurilor negre din America de Nord (1943). O altă lucrare cu ecou mondial a fost Studiul cuaternarului, în care a emis ipoteza că formarea loessului a fost un efect al fenomenelor glaciare. A fost membru al Societății Internaționale de Științe a Solului, prezentând la patru dintre congresele acesteia: Praga (1922), Roma (1914), Washington (1927) și Leningrad (1930). A fost membru al Academiei de Științe din România (reorganizată în Academia Română).