Istoric al Înaltei Porți (sec. XVII).
Istoric al Înaltei Porți, care a întreprins în perioada 1652-1666 mai multe călătorii în teritoriile noastre, lăsându-ne mărturii extrem de importante privind dezvoltarea horticulturii în acea perioadă. În lucrarea Seyahatname (Carte de călătorii) tradusă de Zerva G. (1937), pe lângă descrierea campaniilor oastei otomane, ne-a lăsat și multe observații privind flora și fauna ținuturilor vizitate, precum și situația lor socio-economică. Aflăm că cetatea Timișoara a fost cucerită de turci în 1552, folosită ca reședință a pașei, fiind vizitată în 1969 „… era înconjurată de grădini și parcuri de trandafiri”, iar în apropierea cetății Nylab a văzut un câmp de lalele (probabil Fritilaria mehagsis, n.n.). În 1660 descriind împrejurimile Ineului scria: „… În livezile înconjurătoare parfumul trandafirilor, zambilelor și a felurilor de anemone îl îmbie pe om. Pe malul Crișului erau sădiți pomi roditori și nenumărați chiparoși, realizând un loc tot atât de umbros ca și aleile persane”. La Mediaș, în 1661, a văzut „… o grădină paradisiacă, plantată cu trandafiri, asemenea grădinii Irem” (grădina Bag-i Irem din Arabia). În călătoria din Dobrogea (1652) pe lângă viile ce înconjurau Babadagul, erau „… bostănăriile și locuri de vânat pline de flori”. Trecând prin București (1666), scrie că pe malul râului Colentina, lângă Fundeni „…era un loc acoperit cu trandafiri, cu ierburi de leac, având livadă plină cu lalele” (probabil reședința de vară a domnitorului Radu Leon, construită de Matei Basarab, n.n.). Locuitorii ieșeni (1659) „… au diferite rakiuri … cea mai bună dintre băuturi numită hurelca, … apă de secară (cavadar suyu), apă tare (had suyu) și de aceea toți locuitorii se îmbată până amețesc și se buimăcesc și umblă apoi moleșiți, fără nici o treabă… raki-urile de tot felul și pâinea lor albă sunt vestite”. La Timișoara (1660) recomanda „… raki-ul de vișine și hidromelul”. Tot în 1660, trecând prin Lugoj l-au impresionat „… merele, perele și cireșele multicolore”.