16 octombrie 1879 – 24 decembrie 1947.
Geolog și pedolog prin formare, dar și un mare botanist, a rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanți geobotaniști ai țării noastre. S-a născut în București, unde a urmat școala primară, liceul și Facultatea de Științe a Universității (1901–1904). La București, ca pedolog, sub conducerea lui Gh. Munteanu-Murgoci, a efectuat specializări la Paris, Leipzig, Roma și Bruxelles (1911–1912), specializându-se și în bacteriologie agricolă cu referire la sol. Se întoarce în institut la conducerea „Laboratorului de geologie, mineralogie și agrogeologie”. Tot în această perioadă organizează primul „Laborator de bacteriologie agricolă”.
S-a înscris la doctorat la Universitatea din București (1916), dar, ca urmare a participării sale la războiul de întregire a neamului (în care a fost decorat pentru fapte de vitejie), își va susține teza de doctorat la Universitatea „Dacia Superioară” din Cluj, cu teza: Zonele de vegetație lemnoasă din România cu considerațiunile oro-hidrografice, climatologice, de sol și subsol (1920). A fost primul doctor în biologie vegetală al Universității clujene. Până în anul 1947 a lucrat fără întrerupere la Institutul Geologic, unde a parcurs toate gradele științifice aferente cercetării. În paralel, începând din 1921, a predat și Cursul de mineralogie, geologie și pedologie la „Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău”, ca conferențiar (1921) și profesor (1924).
Dintre lucrările de pedologie amintim: Trecutul solului din Câmpia Română (1921), Privire generală asupra solului din Cadrilater (1938) și Le sol Branciog (1940). În domeniul geobotanicii contribuția sa a fost remarcabilă, prin elaborarea de lucrări de primă linie și mare valabilitate în timp, cum sunt: Plantațiile de salcâm din subzona stepei propriu-zise din România (1915), Contribuții la flora Dobrogei (1924), Paralelismul dintre clima, solul și vegetația din România (1925), Le sol et la végétation spontanée en Roumanie (1929), Antestepa din Câmpia Ardealului (1939) și Aperçu général sur la végétation de la lunca salée (1941). În 1938, P. Enculescu a întocmit „Harta zonelor de vegetație a României în raport cu solul” la scara 1:1.500.000. Sobru și modest, a lăsat la pensionare cadre tinere, bine integrate profesional, atât la Institutul Geologic, cât și la cel agricol.