DUMITRU CRIȘAN

Născut la 27 februarie 1946.

S-a născut în com. Pechea, jud. Galați. Absolvent al Institutului Politehnic Galați – Facultatea Industrii Alimentare (1969). Studii postuniversitare la ASE București: „Relații economice internaționale” (1970); „Inginerie economică” (1978) și Știința Conducerii (1989). Lucrează în producție numai la SC VINARIA SA Sibiu (1969/2008). Activitate profesională: ing. tehnolog (1969), șef serviciu tehnic – producție (1974), director adjunct tehnic (1976) și director executiv (1989/2008). Expert în deferizarea vinurilor. Membru fondator ADAR, degustător internațional de vinuri, membru ONDOV.

A realizat și păstrat cea mai valoroasă vinotecă din România (deține vinuri vechi din 1918 care au aparținut familiei Ambrozie). Susținător al Centrelor Viticole Apold și Mediaș (Traminer roz, Muscat Ottonel și Iordana), ca și al Centrului Viticol Pietroasele din jud. Buzău (Grasă și Tămâioasă românească), ale căror vinuri le exportă constant, vinuri adjudecate cu medalii la concursurile naționale și internaționale ținute sub egida OIV.