DRAICA Constantin

n. 26 august 1943, Ciuperceni, jud. Gorj.

Membru fondator (1991). Absolvent al Facultății de Agronomie din București (1970). Doctor în agronomie (1980), membru al Asociației Europene a Cercetătorilor în domeniul cartofului (EAPR) și reprezentantul României la această instituție (din 1986), membru fondator al FCCR, membru fondator și vicepreședinte al SRH (1993). De la absolvirea facultății își desfășoară activitatea în cadrul ICCS Brașov (1970/77), ICPC Brașov (1977/02) și ICDCSZ Brașov (din 2002), parcurgând toate treptele afirmării științifice, de la CS la CS I (1991). Beneficiind de o bogată documentare științifică și practică acumulată în timpul stagiilor de specializare din străinătate (3 – 10 luni) în Germania, SUA, Marea Britanie, Olanda și Canada, cât și în timpul vizitelor de scurtă durată în aproape toate țările din Europa, contribuie la creșterea producției de cartof în general și a cartofului pentru sămânță în special. Militează și susține organizarea în cele 2 centre de producere a materialului clonal (Lucina, jud. Suceava și Păuleni Ciuc, jud. Harghita) și a microzonelor închise în județele Sibiu și Hunedoara.

Coordonează activitatea de cercetare – dezvoltare în domeniul cartofului în calitate de director științific al ICPC Brașov (1987/91) și director general al ICPC (respectiv ICDCSZ) Brașov (1992/2003). Ca președinte al FCCR (1991/2002), aduce o contribuție notabilă la supraviețuirea și relansarea activității de cercetare – dezvoltare a institutului, punând accent pe tehnica de calcul modernă și utilizând strategiile adecvate tipurilor cercetării. Elaborează peste 100 lucrări științifice și de popularizare în reviste de specialitate, dintre care amintim: Modernizarea tehnologiilor de producere a cartofului pentru sămânță (coord., 2004), Perfecționarea managementului și marketingului în domeniul producerii cartofului (cu Dima Aurelia, 2004) și Horticultura României de-a lungul timpului, distinsă cu Premiul Gh. Ionescu Sisești (2009), al Academiei Române (2010). Președinte SRH – Filiala Brașov (2011/2013).