DONESCU DANIELA LIVIA

DONESCU Daniela Livia

Născută la 14 martie 1953, în Brașov.

Absolventă a Facultății de Biologie, Universitatea București (1981). Doctor în agronomie, cu teza Biologia și ecologia comunităților de afide dăunătoare din culturile de cartof pentru sămânță în contextul protecției integrate, USAMV Cluj-Napoca (2001). Efectuează mai multe stagii de specializare la Gembloux și Libramont (Belgia). Începe activitatea științifică la Institutul de Cercetare și Producție a Cartofului (ICPC) Brașov în anul 1983, parcurgând etapele afirmării științifice până la CȘ II. Șef compartiment tehnologic cartof și, până în prezent, coordonator și director de proiecte de cercetare naționale (2006/13). Studiază aspectele monitorizării speciilor de afide vectoare ale virusurilor cartofului, precum și a populațiilor paraziților și prădătorilor ce însoțesc acești dăunători. Cercetează aspecte legate de protecția culturii de cartof față de principalii dăunători (gândacul din Colorado, afide, nematozi, viermi sârmă). Publică peste 50 de lucrări științifice legate de protecția culturii de cartof.