DAMIAN GH. DOINA

14 octombrie 1954.

DAMIAN GH. DOINA

Născută în com. Podu Turcului, jud. Bacău. A absolvit Facultatea de Horticultură Iași (1980). Doctor în agronomie, specializarea viticultură, cu teza: Ameliorarea prin selecție clonală a soiului de viță de vie Chasselas rose, USAMV Iași (1996). Repartizată la SCDVV Iași, unde parcurge treptele cercetării științifice: CȘ (1980/87); CȘ III (1987/91); CȘ II (1991/2001) și CȘ I (2001). Secretar științific al SCDVV Iași (1998/2013). A colaborat la omologarea soiurilor de viță de vie pentru struguri de masă: Paula (1997), Gelu (1999), Mara (2011, prim autor); a soiurilor pentru struguri de vin: Unirea (1989), Raluca (1994), Golia (1999); a clonelor de soiuri pentru struguri de masă: Chasselas doré 20/Ș (1987), Chasselas rose 17/Ș (1999, prim autor) și de vin: Busuioacă de Bohotin cl. 5/Ș (2004, prim autor), Frâncușă 14/Ș (2007, prim autor), Fetească regală cl. 1/Ș (2011), precum și 3 brevete de invenție (2004) pentru soiurile nou create, Paula, Gelu și Golia. A publicat 92 de lucrări, din care 78 referate științifice, 5 broșuri și 5 pliante. Dintre cărți, amintim: Ampelografie. Metode și metodologii de descriere și recunoaștere a soiurilor de viță de vie (2011, prim autor). Lucrarea Mara, soi nou de viță de vie de struguri pentru masă, cu rezistență genetică sporită, creat la SCDVV Iași, a fost distinsă cu Diploma de excelență (2012). Membru în colectivul de redacție al Revistei Lucrări științifice. Seria Horticultură, USAMV Iași. Membru SRH – Filiala Iași.