23 august 1929 – 30 septembrie 2007.

S-a născut în loc. Piscolt, jud. Satu-Mare. Absolvent al Facultății de Agricultură Cluj (1953) și al Facultății Tehnico-Economice, Institutul Politehnic București (1963); doctor în agronomie, cu teza: Utilizarea retardanților de creștere în livezile intensive și superintensive de măr pentru reducerea creșterilor vegetative, favorizarea inducției florale și rodire susținută, IA Cluj (1982).
Repartizat la IVV Satu Mare, referent tehnic și șef de producție (1954/58), unde brevetează tehnologia: Păstrarea temporară a vinurilor roșii sub pelicula de parafină alimentară; promovat ing. șef și director la GAS Ardud (1958/66) și director tehnic la IAS Satu Mare (1966/71), perioadă în care înființează la Vetiș 200 ha livezi superintensive de măr, unde este numit șef de fermă (1971/77), fermă înglobată în SCPP Viile Satu Mare, unde este numit director (1977/86), până la pensionare. Stațiunea obține locul I pe țară (1982) și locul II (1984) în producția de mere. Pentru întreaga carieră, SRH i-a conferit titlul de Membru de Onoare (2007).