
Născută la 2 ianuarie 1944.
Născută la 2 ianuarie 1944, în Rm. Sărat, jud. Buzău. A absolvit Facultatea de Chimie, Universitatea București (1968). Repartizată la ICVV Valea Călugărească, cercetător științific (1968/73), se transferă la SCDVV Odobești (1973/94), unde promovează CȘ III și CȘ II.
A efectuat cercetări privind: conținutul în fenoli a unor vinuri roșii românești; calitatea vinurilor roșii în principalele podgorii; cercetări privind realizarea vinului semiaromat din soiul Șarba; metode rapide de obținere a distilatelor de vin învechit; potențialul tehnologic la soiurile noi și elitele clonale omologate la Stațiune ș.a. A publicat mai multe lucrări în Analele ICVV Valea Călugărească.