14 noiembrie 1874 – 21 martie 1927.
Agronom (autorul primului curs de ameliorarea plantelor) și scriitor, participant direct la războiul din 1916–1918 (unde a și fost grav rănit). S-a născut în satul Tichilești, județul Brăila. Absolvent al Școlii Centrale de Agricultură de la Herăstrău (1896), după care au urmat câțiva ani de căutări, negăsindu-și un loc de muncă pe potriva pregătirii. În anul 1901, ministrul agriculturii (Nicu Filipescu) îl trimite la studii de specializare în Franța, la vestita stațiune de ameliorarea plantelor „Vilmorin et Andrieux”, unde va studia până în 1903, când se întoarce în țară.
Numit conferențiar la Ferma model – Laza a Școlii Centrale de Agricultură de la Herăstrău. Pleacă din nou la specializare, la Școala Superioară de Agricultură de la Berlin (1904–1906), întorcându-se apoi la ferma Laza. Începând cu 12 iulie 1908 a fost numit director al Școlii Centrale de Horticultură de la Herăstrău, unde, cu puține întreruperi, va lucra până la sfârșitul vieții, luptându-se permanent cu organele superioare pentru ca instituția pe care o conducea să primească statut de învățământ superior, lucru realizat abia după 2 ani de la moartea sa (1929), ca rezultat al insistențelor sale.
A scris numeroase lucrări destinate maselor de țărani („Scrisori către plugari”; „Cărticica plugarilor”; „Sfaturile unui plugar luminat”), studii pentru agricultură și unul dintre primele manuale de Botanică agricolă pentru școlile inferioare de agricultură (1911), iar pentru studenții săi publică „Ameliorarea plantelor agricole” (1915), primul tratat românesc în această specialitate, folosit până în 1945–1950. A publicat și mai multe volume de literatură, din care notăm: „Pe drumul Bărăganului”; „Ape mari”; „Pe Mărgineanca”; „Drum și popas”; „Două neamuri” (dedicată lui N. Iorga); „Fără noroc” (dedicată lui Vlahuță); „În urma plugului”; „Călugăreni”, pentru ultimul primind, în 1920, Premiul Academiei Române, din care făcea parte din anul 1909.