9 februarie 1927 – 31 august 2007.
S-a născut în București. A absolvit Facultatea de Agronomie (1941/46), aflată atunci în cadrul Institutului Politehnic. A fost reținut ca asistent după absolvire la Catedra de Pedologie a savantului Petre Enculescu (CV). Va susține și doctoratul (tot în pedologie), cu cunoscutul profesor Grigore Obrejanu (1957). Hotărât să se consacre în domeniul pedologic, intră prin concurs, cercetător la Institutul de Pedologie și Agrochimie (1956), optând definitiv pentru cercetare, pe care a slujit-o cu devotament 45 de ani. Recunoscându-i-se munca, după numai 10 ani a fost numit director adjunct științific al ICPA (1966). Cu un an înainte (1965) a câștigat prin concurs dreptul de a îndruma doctoranzi. Notorietatea cercetătorului A. Canarache este relevată și prin faptul că a fost chemat ca „cercetător invitat” de Universități celebre: Illinois (SUA – 1971); Davis (California – 1972); Kiel (Germania – 1993). A fost coordonatorul științific al Programului CAER „Modelarea fertilității solului” (1985/90) și a participat la Programul NATO „Degradarea solului, cauze și măsuri de remediere” (1992/94). Vorbea și scria în 5 limbi (engleză, franceză, germană, rusă și italiană). A publicat aproape 300 de lucrări, multe fiind preluate în literatura de specialitate străină. Pe lângă cercetările fundamentale de înaltă ținută, sunt de remarcat lucrările cu evidentă aplicare practică: Cercetări asupra gradului de tasare a solului și a aprovizionării cu apă și aer ca factori de vegetație (1962); Modificarea însușirilor fizice ale solului prin afânarea adâncă (1980); Cu privire la influența directă și remanentă a lucrării solului asupra însușirilor fizice (1986); Tehnologia integrată de executare a lucrărilor de scarificare a subsolului (1989). Împreună cu colaboratorii din institut a elaborat lucrări de interes general atât pentru știință cât și pentru practica agricolă, căreia i-a acordat o importanță constantă, dintre care cităm: Îndrumător pentru studiul solului în teren și în laborator (1967); Valorificarea agricolă a nisipurilor (1977); Criterii pedologice de evaluarea sistemului de lucrare neconvențională a solului (1981); Microzonarea pedoclimatică a teritoriului R.S.R. (1988); Fizica solurilor agricole (1990). Desigur aceste lucrări au fost folositoare și valorificate și de specialiștii care au lucrat în horticultură. Lucrarea „Cercetări asupra proprietăților mecanice de rezistență la arat a unor soluri din Câmpia Română” a fost distinsă cu „Premiul Academiei RPR” (1962). În 1992 a devenit membru titular al ASAS. A fost vicepreședinte la comisia a VI-a Societății Internaționale de Știință a Solului (1986/90). În perioada 2005/07 a fost profesor onorific la UȘAMV București, fiind solicitat să țină cursurile de fizica solului și bonitarea terenurilor agricole (postuniversitare și masterat). Doctorul Andrei Canarache rămâne ca cel mai reprezentativ cercetător în fizica solului a ultimei jumătăți de secol XX.