1846 – 1895.
Întemeietor de școală botanică la Iași și ctitor al actualei Grădini Botanice din București. S-a născut în localitatea Bivol, jud. Botoșani. Urmează Academia Mihăileană (1856/64), apoi Facultatea de Medicină și Științe Naturale, licențiat în științe naturale (1866). Continuă studiile la Paris, obținând titlul de doctor în medicină (1869). Profesor de botanică și zoologie la Facultatea de Științe Iași (1867/74). Predă și la Liceul Național și Liceul Nou, iar în paralel profesează medicina la spitalul Sf. Spiridon. Publică, în țară și în Franța, un mare număr de lucrări, fiind considerat, împreună cu Anastasiu Fătu, întemeietorul școlii botanice românești. Are inițiativa înființării în 1873 a Grădinii botanice a Muzeului „Societății de medici și naturaliști” din Iași (3.000 mp), din care și azi supraviețuiesc 2 stejari, 2 plopi și un castan. Chemat la București (1884/95) în calitate de profesor, din 1882 fiind titularul primei catedre independente de botanică din România. În paralel, director al Grădinii botanice, mutată de la Cotroceni, în fața Universității de azi. Spațiul fiind extrem de redus, face demersurile necesare pentru a se găsi un loc potrivit. În 1884 reușește să cumpere o suprafață de 17 ha și să o readucă tot în zona Cotroceni, unde funcționează și în prezent (2013). În 1879 a fost ales membru al Academiei Române, al cărei vicepreședinte a fost spre sfârșitul vieții.