1887 – 1971.
Creator al școlii românești de geobotanică și promotor al ocrotirii naturii. Militant neobosit al SHR, în anul 1936, încercând prin articole publicate în presă, să împiedice scindarea Societății. A obținut două licențe: teologie, la Seminarul Central Teologic din Budapesta (1908) și științe naturale, la Universitatea din Budapesta (1911), unde obține și titlul de doctor în științele naturii (1913). A beneficiat de burse de specializare la Wroclaw și Berlin. La întoarcere a fost angajat ca profesor la Liceul de băieți din Blaj iar în 1919 este numit profesor de botanică și membru în Comisia de organizare a noii Universități din Cluj, unde a îndeplinit funcția de decan al Facultății de științe (1935/38) și rector (1944/45). A organizat și condus timp de 28 de ani (1920/48) Grădina Botanică din Cluj, care-i poartă azi numele. A susținut permanent mișcarea de ocrotire a naturii, participând la redactarea primei Legi pentru protecția monumentelor naturii din România (1931), făcând parte, inițial ca membru, ulterior ca președinte al Comisiei Monumentelor Naturii. A organizat primul parc național din România – Parcul Național Retezat – azi obiectiv inclus în rețeaua rezervațiilor Biosferei a UNESCO. A creat școala românească de fitosociologie, după modelul școlilor de la Zürich și Montpelier. A impulsionat cercetările în etnobotanică, coordonând editarea Dicționarului etnobotanic (1968). A reunit naturaliștii români în cadrul Primului Congres (1928), organizat la Cluj, prilej cu care s-au stabilit direcțiile de cercetare și strategiile protective în România. A fost printre personalitățile vremii sale, implicate în dezvoltarea horticulturii.
Grădina Botanică s-a constituit prin cumpărarea a 10 grădini particulare care erau cultivate cu mai toate speciile pomicole. A organizat o Secție de pomicultură, identificând mai întâi varietățile existente (88) cu ajutorul pomologului G. Ritter (C.V.), pentru ca în 1922 (1.11 – 4.12) să organizeze o expoziție de fructe în incinta Grădinii, în care au fost prezentate 138 de varietăți (110 mere, 25 pere și 3 gutui). În expoziție au fost expuse fructe și din pepinierele din Rădășeni și varietăți țărănești locale. Un sprijin deosebit a fost dat de D.I. Ștefănescu, pe atunci conferențiar de horticultură la Academia din Cluj. Publicul clujean, dar mai ales specialiștii care au vizitat expoziția (D.I. Ștefănescu, G. Ritter, I. Grințescu, I. Prodan, B. Török), au convins organizatorii să organizeze o a doua expoziție, care a și avut loc în anul 1924 (12-26.10). Grădina Botanică din Cluj a participat, începând din 1924, la Expozițiile horticole organizate de SHR în București cu neîntrecute expoziții de fructe. În 1924 a prezentat o colecție de 80 de varietăți de mere, recompensată cu medalia de aur. În anul 1929 Alex. Borza a organizat Filiala Cluj a SHR fiind ales primul ei președinte. A organizat la Cluj mai multe expoziții horticole, sau a participat cu Filiala Cluj a SHR la expozițiile organizate de alte instituții locale. A fost ales vicepreședinte al SHR. A participat din partea SRH la cel de-al IX-lea Congres Internațional de Horticultură de la Londra (7-15 august 1931), desfășurat sub patronajul Regelui și Reginei Anglia, precum și a Reginei Maria a României. A fost ales copreședinte al Secției grădinii botanice a Congresului. În anul 1936 a organizat cel de-al V-lea „Congres Horticol al SHR” la Cluj, găzduit de Grădina Botanică din acest oraș, al cărei director era. Cu prilejul sărbătoririi jubileului „25 de ani de la înființarea SHR” (1913/38), M.S. Regele Carol al II-lea i-a acordat Ordinul „Meritul Agricol” pentru serviciile aduse horticulturii. A fost senator de Cluj. După o viață dedicată științei, în plină putere creativă (noiembrie, 1947) Al. Borza este îndepărtat din comunitatea academică, datorită opțiunii sale politice din trecut. A fost reabilitat parțial (1962) acordându-i titlul „Om de știință emerit” și post-mortem, titlul de membru al Academiei Române (1991).