4 februarie 1933 – 4 iunie 2004.
Se înscrie printre personalitățile care au făcut cunoscută în lume școala de chimie a solului din țara noastră. S-a născut în Baia Mare. A optat pentru Facultatea de Zootehnie și Medicină Veterinară din București. Rezultatele excelente obținute în primul an i-au facilitat prezența printre studenții ce au fost trimiși la studii la Moscova. A ales Facultatea de Pedologie și Agrochimie din cadrul Academiei „C.A. Timiriazev” (1953/57). Pregătirea profesională și seriozitatea cu care aborda lucrările de cercetare l-au recomandat pentru a fi trimis pentru perioade de perfecționare: Wageningen (Olanda, 1964); Stokholm (Suedia, 1966); Tucson și Urban (SUA) și Raleigh (Ottawa-Canada) – ultimele 3 aproape un an, 1972, Avignon și Clermont-Ferrand (Franța, 1973). A susținut teza de doctorat la IANB București (1968) iar în anul 1975 a fost onorat cu titlul de Doctor docent. În 1958 a fost angajat ca agrochimist stagiar la ICHV București-Băneasa, de aici a fost transferat la SCV Ștefănești-Argeș (1962/63) și ulterior la „Laboratorul de Agrochimie a ICCPP Fundulea” (1963/69). A fost trimis expert în Iran (1970) pentru efectuarea studiilor agrochimice la înființarea Complexului Agroindustrial Rashit, realizat cu participare românească. Întors în țară, în anul 1971 s-a prezentat la concursul pentru cercetător științific gr. III din cadrul ICPA București, unde va lucra până la 31 decembrie 2001, când se pensionează ca urmare a problemelor de sănătate. A fost un prolific autor, publicând peste 150 de lucrări științifice, dintre care 16 au fost lucrări de sinteză în domeniul agrochimiei. Dintre lucrările publicate se remarcă insistența cu care a venit mereu în sprijinul activităților practice din agricultură, mai ales asupra: chimismul sărurilor nutritive din sol, fertilizarea suplimentară foliară, studiul aplicării amendamentelor, studiul agrochimic al solurilor ș.a. Pentru exemplificare s-au ales câteva din domeniul horticulturii: Îngrășarea suplimentară prin frunze și tratamentul cu fungicide în viticultură și Studiul agrochimic al solurilor la S.H.V. Iași (Copou), ambele (1960); Aplicarea tehnicii izotopilor radioactivi în cercetările horti-viticole din R.P.R. (1962, cu Gh. Costan); Ameliorarea solurilor acide (1969); Folosirea cartogramelor agrochimice la elaborarea planurilor de fertilizare (1973); Fosforul în agricultură (1974, coordonator); Fertilizarea foliară de stimulare a culturilor (1989); Îngrășăminte simple și complexe foliare (1995); Potasiul element nutritiv pentru sporirea recoltelor și a calității acestora (1997). Preocupările pentru aplicațiile practice i-au adus lui Z. Borlan 24 de brevete de invenții ale OSIM. Activitatea distinsului cercetător s-a materializat în prima parte a activității sale (chiar și-n perioada în care lucra la Fundulea), în organizarea laboratoarelor de analiză și cercetări în domeniul agrochimiei din stațiunile ICHV și a efectuat cartarea agrochimică a mai multor stațiuni din coordonarea acestuia. Pentru cercetările sale a fost distins cu Premiul Academiei Române „Traian Săvulescu” (1963). A fost ales membru al ASAS (1981). Este organizatorul cercetărilor în domeniul agrochimiei în stațiunile hortiviticole, pentru care îi rămânem recunoscători.