16 februarie 1902 – 19 martie 1969.
S-a născut în satul Marșenița, com. Noua Suliță, jud. Hotin – Basarabia. Absolvent al Școlii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (1927). Studii de specializare în pomicultură și industrializarea fructelor și legumelor, în Germania (1931). În anul 1939 obține titlul de doctor în științele agricole, cu teza: Influența îngrășămintelor chimice și a bălegarului de grajd asupra vegetației și productivității mărului Parmain d’or. Ocupă, mai întâi, funcția de șef al Pepinierei Golești-Badii și Bucovina – Șirăuți (1927/40), apoi pe aceea de șef al Inspectoratului Agricol Suceava (1940/42). Din anul 1941 începe cariera sa de profesor și om de știință, ca șef al catedrei de horticultură de la Facultatea de Agronomie București și șef al subsecției de Horticultură din ICAR (1942), activități pe care le-a înnobilat magistral până la sfârșitul vieții. Membru corespondent (1955), membru titular (1963) al Academiei Române și director științific al ICHV (1959/67). Ca profesor aduce o contribuție esențială la dezvoltarea și specializarea învățământului superior horticol. Elaborează primele cursuri și tratate de specialitate: Horticultura (1941/42), Cultura legumelor (1950), Cultura forțată a legumelor (1952), Pomicultura specială și pomologia (1952/54), Curs de pomologie – 4 volume (1956/57) etc. Ca om de știință contribuie direct la înființarea SEP Fălticeni (1942), Bilcești (1949), Bistrița și Voinești (1950), precum și a ICPP Pitești, al cărui director a fost în perioada 1967/69. Organizează experiențe pe toată rețeaua de cercetare, îndeosebi de agrotehnică în pepiniere și livezi; întocmirea programelor de cercetare în perspectivă și a metodologiilor de lucru, organizarea și instruirea colectivelor de cercetare. Realizează două mari acțiuni care conduc la modernizarea pomiculturii românești: raionarea (1954) și microraionarea pomiculturii (1963) și Pomologia României, în 8 volume (1963/69) distinsă cu Premiul Academiei Române, adevăratul său „monument”. Neobosit îndrumător al pomicultorilor, în decursul celor 42 de ani de activitate, le pune la îndemână 543 de publicații diferite (autor sau coautor), printre care clasice sunt monografiile: Industrializarea produselor horticole (1946); Mărul (1954) și Părul (1956), Pomicultura specială (1961), Pepiniera de pomi în 2 ediții (1960/64), Țara livezilor (1967). Practic, toată tehnologia nouă de cultură a pomilor și arbuștilor fructiferi din România, și cu deosebire verigile privind structura speciilor și a soiurilor, înființarea livezilor, fertilizarea, lucrările solului, complexul de măsuri pentru evitarea periodicității de rodire, dirijarea procesului de formare a fructelor sunt rodul activității de cercetare a profesorului Teodor Bordeianu și a numeroșilor săi discipoli și de aceea numele său se înscrie cu litere de aur în istoria pomiculturii românești. Meritele i-au fost recunoscute fiind decorat de 3 ori cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler (1929/33), Meritul Agricol în grad de Cavaler (1944) și Ordinul Muncii clasa a II-a (1963). A fost membru a SHR (1939/48) și reprezentant al României la ISHS (1959/69).