29 august 1912 – 4 iunie 2003.
Botanist de prim rang, a descoperit și descrie noi taxoni și specii de plante și arbori, îmbogățind tezaurul științific național și mondial. S-a născut în București. S-a înscris la Facultatea de Mine, dar după 2 ani abandonează și termină Facultatea de Silvicultură București (1934/38). Tânărul inginer silvic, este atras de învățământ, unde lucrează până la pensionare (1938/74), în Facultatea de Silvicultură Brașov, parcurgând toate treptele de la asistent la profesor. Își susține doctoratul (1951) cu tema: Făgetele montane dintre Ialomița și Buzău. În 1969 primește titlul de doctor docent. În paralel lucrează și la Institutul de Cercetări Forestiere, unde-și încheie cariera ca șef de laborator (1939/74). Din 1951 a deținut o jumătate de normă la Centrul de Cercetări Biologice din Cluj, iar din 1958 la cel din București. Opera sa numără peste 200 de lucrări științifice, dintre care vom nota pe cele mai reprezentative: Plantele lemnoase din RPR (1953, reedit. 1960); lucrările monografice: Gorunul (1943); Fraxinus (1952); Picea (1970); Răchitele (1966) ș.a.; colaborator la monumentala „Flora României” (1952/76), revizuind textele celor 13 volume și prelucrând numeroși taxoni; Flora României – Determinator (2 vol. 1977 și 1979); Flora și vegetația Munților Bucegi (1967), a colaborat la Dicționarul etnobotanic al lui A. Borza (1968); 2 lucrări Flori din munții noștri (1958) și 80 de trasee turistice în Munții Bucegi (1968) sunt scrise pentru iubitorii de natură și drumeție, dar și doritori de a cunoaște flora întâlnită. A fost „Custode al ocrotirii naturii din Bucegi” și a descoperit teritorii floristice de mare interes, cărora le-a instituționalizat statutul de rezervație.