născută la 20 iunie 1944.
S-a născut în com. Glodeanu Sărat, jud. Buzău. A absolvit Facultatea de Chimie (1967). Doctor al Facultății de Chimie, Universitatea București (1996), cu teza: Evoluția substanțelor minerale în vinuri, în funcție de soi și tehnologie. Stagii de pregătire: Berlin (1985 și 1987), Chișinău (1991 și 1992) și Franța (1994, 1995 și 2002). Întreaga activitate a desfășurat-o la ICDVV Valea Călugărească (1967/2004), în sectorul de cercetare, promovând: chimist (1967), CȘ (1969), CȘ III (1971), CȘ II (1991) și CȘ I (1998). Responsabila Laboratorului de analize fizico-chimice a vinurilor (1988/2004). Autorizată să efectueze tratamentele de cleire albastră a vinurilor. Degustător expert (1993). A predat cursuri de vinificație la Colegiul de Vinificație din cadrul USAMV București. A participat cu lucrări științifice la simpozioane și sesiuni științifice din țară și străinătate, ca: Franța (1999, 2001, 2002) și Portugalia (2003). Contribuții în domeniul cercetării în vinificație, în calitate de director la două proiecte ale programelor: Biotech și Matnantech, precum și ca responsabil de temă la un program „Orizont 2000”. În calitate de Președinte al Comitetului Tehnic de Standardizare a participat la elaborarea a 15 standarde (publicate, cu numele autorului), referitoare la Metode de analiză a vinurilor, precum și la revizuirea altor 30 de standarde. Este coautoare la o broșură în domeniul vinificației și la un brevet de invenție. A publicat peste 90 de lucrări științifice, sau articole în reviste din țară și străinătate. Este membru al ONVV, ADAR și SRH – Filiala Prahova.