Născut la 15 decembrie 1939, în com. Micești de Câmpie, jud. Bistrița-Năsăud.
Absolvent al Facultății de Horticultură București (1977). Doctor în agronomie, cu teza: „Contribuții la îmbunătățirea sortimentului de pere și crearea de soiuri cu rezistență genetică la principalele boli și dăunători”, UȘAMV București (1997). Activitate numai în SCDV Voinești-Dâmbovița: șef sector pepinieră pomicolă (1960/70 – înainte de facultate); șef fermă pomicolă (1977/80) și ing. șef (1984/88). În paralel, o bogată activitate științifică, promovând: CȘ (1983/88); CȘ III (1989/99); CȘ II (2000/04); CȘ I (2005). Secretar științific (2005/09). A fost lector universitar asociat, Universitatea Valahia Târgoviște (1994/98). Ca rezultat al cercetărilor a omologat 6 soiuri de păr cu rezistență genetică sporită la principalele boli: Euras (1994) și în colaborare cu Gh. Moruju (CV) – Orizont și Corina (2003); Tudor (2007); Romcor și Cristal (2009). A publicat peste 50 lucrări științifice, din care 25 referate științifice, 15 articole de popularizare, 6 broșuri. Dintre cărțile reprezentative: „Soiuri rezistente la boli și dăunători în pomicultură” (colab., 1990); „Tehnologia obținerii de soiuri de pomi cu rezistență genetică la boli și dăunători” (colab., 2003); „Tehnologia obținerii unor producții competitive la măr” (2008). Distincții: Premiul SRH, lucrarea „Soiuri rezistente la boli și dăunători în pomicultură” (1993); Diplomă de excelență a SRH (2000), pentru întreaga activitate; Medalia Muncii (1971). Președinte fondator SRH – Filiala Dâmbovița (1993).